Voluntarii Crucii Roșii, filiala Bacău, au distribuit marti, pachete alimentare către 70 de beneficiari, persoane vârstnice, din județul Bacău. Acești bătrâni, aflați de cele mai multe ori în situații de sărăcie extremă, primesc de la Crucea Roșie Bacău pachete alimentare ce cuprind carne, zahăr, ulei, mălai, conserve, dulceață, paste, măsline, dulciuri, etc. Pe lângă distribuirea de alimente, bătrânii aflați în evidența Crucii Roșii Bacău primesc îngrijiri la domiciliu ce constau în alimentarea persoanei dependente; servicii de curățenie; însoțirea persoanei la serviciile medicale; sprijin pentru plata unor servicii si obligații curente: impozite, telefon, electricitate, televiziune prin cablu, întreținere; ajutor pentru menaj și cumpărături, etc.
Această acțiune face parte dintr-un proiect amplu, intitulat Deschideți o ușă, ce își propune îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi promovarea incluziunii sociale a vârstnicilor prin creşterea gradului de dezvoltare, diversificare a serviciilor de îngrijire la domiciliu implementate de Crucea Roșie Bacău. Proiectul este finanțat de către Crucea Roșie Bacău, prin Banca de alimente și contribuțiile 2% și de către Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Local Bacău, cărora le mulțumim pe această cale.
↧
Varstnicii, ajutati de Crucea Rosie
↧
Delegatie franceza in comuna Llivezi
Vizita francezilor constituie un raspuns la vizitei delegatiei bacauanilor din perioada 15-22 mai 2013 de la Limoges, în regiunea Limousin, Franta, întâlnirea internatională cu orasele si comunele europene înfrătite cu regiunea Limoges. In luna mai, judetul Bacău a fost reprezentat de o delegatie formată din primarul si viceprimarul comunei Livezi si consilieri locali, iar din partea Francezii s-au declarat deschisi pentru continuarea parteneriatului cu judetul Bacau, in speta cu comuna Livezi si, dupa cum spunea edilul din Livezi, "in special pentru descoperirea de noi prioritati".
Reamintim ca prima initiativa a francezilor de a colabora cu comuna Livezi dateaza de mai bine de 20 de ani. Este o hotarâre a Comitetului local Feytiat din luna mai 1989, cand un grup restrans facea parte din actiunea “Satul românesc”. Au adoptat pur si simplu satul Balaneasa care pe atunci era pe lista neagra a planului de sistematizare pus la cale de Ceausescu. In 1991 au venit in România in urma catastrofei ruperii barajului de la Onesti. De atunci au derulat cinci, sase proiecte in zona reconstruirii scolilor din comuna. Astazi, cele cinci scoli arata excelent.
Francezii vor avea la sfarsitul acestei saptamani ocazia sa vada rezultatele colaborarii cu administratia locala din Livezi, mai ales ca de curand au fost inaugurate mai multe obiective stabilite in cadrul Parteneriatului, administratia locala a comunei Livezi avand grija sa realizeze lucrarile la un pret bun si de buna calitate. "Am primit asigurari de la prietenii nostri ca in cadrul celor 3 scoli amenajate de ei la Livezi vor investi 15.000 Euro pentru realizarea de spatii de joaca pentru copii. Ramane ca noi sa ne ocupam de toate lucrarile, iar dansii vor veni la sfarsit sa dea unda verde si sa faca plata. Este vorba de scolile din Scariga, Prajoaia si Balaneasa", spunea, in luna mai, primarul Gioni Craciun. "Deja au inceput sa transfere sumele necesare si vor putea observa ca lucrarile pe care le-am convenit de comun acord sunt de buna calitate si la preturi rezonabile. Costul lucrarilor se ridica la aproximativ 12.000 de euro si speram ca in urmatoarele saptamani sa primim suma integrala. In urmatoarele zile vo inaugura si primul parc finantat de partenerii nostri francezi. Ei vor vedea dealtfel efectele colaborarii cu Primaria Livezi si deja am primit informatii ca se declara multumiti de ceea ce am facut in urma discutiilor si a protocoalelor semnate anterior", ne-a declarat miercuri, inaintea sosirii francezilor, primarul Gioni Craciun. De cealalta parte, viceprimarul Dorin Ene spune ca pe parcursul celor aproape patru zile, francezii se vor bucura de frumusetile comunei Livezi, vor avea parte de prezentari ale datinilor si obiceiurilor din zona, traditii culturale, vor vizita imprejurimile (municipiul Onesti, statiunea Slanic Moldova, orasul Targu Ocna) si, desigur, se vor bucura cu preparatele traditionale romanesti. "Vom incerca sa le asiguram cele mai bune conditii prietenilor nostri din Franta pe parcursul acestor zile", spune viceprimarul Ene. Dupa ce vor vizita comuna Livezi, membrii delegatiei franceze vor fi preluati de reprezentanti ai Consiliului Judetean care, la randul lor, au pregatit un alt program. Ovidiu CONSTANTINESCU
↧
↧
"Concert pentru suflet" cu Emric Imre
Asa cum ne-a obisnuit deja, Mioara Iacob si Salonul de Piane au organizat miercuri seara "Concertul pentru suflet" in Parcul Catedralei. Prezentarea a fost asigurata de Magicianul Augustin. Rand pe rand, tineri de la Colegiul de Arta ,, G. Apostu '' si de la alte institutii de invatamant din Bacau, au sustinut un program vocal si intrumental. Au cantat, la pian, corodonati de profesorii Gabriel Condrea, Cristian Nastase.(acompaniatori si interpreti), la vioara: Condrea Beatrice, Nastase Alin, Paval Andrei. Chiriac Andreas, Popa Bianca, Rotariu Daniel, Dan Crivat si, de la clasa de vioara, profesor Dan Crivat. Recitalul a fost incheiat de catre indragitul Emric Imre, apaludat la scena deschisa de catre spectatori.
↧
Luni, 29 iulie, Ziua Imnului
Luni, 29 iulie, vom sarbatori Ziua Imnului. Cu aceasta ocazie, traficul ruttier va fi inchis luni dimineata, in zona centrala a municipiului Bacau, pentru ca in fata Prefecturii se va organiza o ceremonie ocazionata de Ziua Imnului. Potrivit unui comunicat dat publicitatii de Institutia Prefectului Bacau, de la 9.30, pana ala terminarea ceremoniei, nu se va circula pe strada calea Marasesti intre Hotelul Decebal si Policlinica Veche. La festivitate vor fi prezenţi veterani de război, cadre active şi în rezervă, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, elevi, studenţi, reprezentanţi ai formaţiunilor politice, asociaţiilor, ONG-urilor, reprezentanţi ai societăţilor comerciale, cetăţeni ai municipiului Bacău.
Traficul ruttier va fi inchis luni dimineata, in zona centrala a municipiului Bacau, pentru ca in fata Prefecturii se va organiza o ceremonie ocazionata de Ziua Imnului. Astfel, de la 9.30, pna ala terminarea ceremoniei, nu se va circula pe strada calea Marasesti intre Hotelul Decebal si Policlinica Veche.
- See more at: http://www.contrasens.com/#sthash.vHhQNoq9.dpufLa festivitate vor fi prezenţi veterani de război, cadre active şi în rezervă, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, elevi, studenţi, reprezentanţi ai formaţiunilor politice, asociaţiilor, ONG-urilor, reprezentanţi ai societăţilor comerciale, cetăţeni ai municipiului Bacău.
↧
Comuna Luizi Calugara,pe drumul dezvoltarii
Comuna Luizi Calugara are toate sansele sa fie cotata in urmatorii ani drept una dintre cele mai performante localitati. Aflata in imediata vecinatate a municipiului Bacau, Luizi Calugara va fi inclusa pe traseul viitoarei rute ocolitoare ce va traversa resedinta dee judet. Asta va face ca, potrivit primarului Aurel Varga (foto) sa creasca si cota comunei. "Deja am semnale ca multe firme isi vor amenaja sediile de-o parte sau de alta a viitoarei rute ocolitoare. Asta va face ca veniturile la bugetul local sa creasca, asa incat vom putea si noi sa ne laudam ca vom strange la buget, anual, cateva miliarde de lei si astfel ne vom putea dezvolta si noi".
Pana atunci insa, administratia locala a comunei Luizi Calugara este decisa sa finalizeze extinderea retelei de alimentare cu gaz metan, a celei de allimentare cu apa si de canalizare. "Sa vedem in ce cadru legal vor fi introduse aceste proiecte. Important e ca in urmatoarea perioada de timp, cea mai scurta, probabil, vom reusi sa asiguram un confort superior marii majoritati a comunei Luizi Calugara", spune entuziasmat, primarul Varga.
Vorbeam recent de realizarea Planului Urbanistic General in care sa fie incluse toate gospodariile locuitorilor din comuna, mai ales ca marea majoritate nu dispun de autorizatii de constructie. Primarul Aurel Varga ne-a declarat ca deja au fost depuse peste 100 de solicitari de intrare in legalitate a proprietarilor de case. "Sa speram ca numarul acestora va creste in urmatoarea perioada si ne bucuram pentru acest aspect pentru ca astfel ne vine si noua mai usor sa realizam acest plan urbanistic. Am observat ca una era mentionat in acte si alta era de fapt, in teren". Printre alte prioritati imediate ale administratiei se numara si asfaltarea strazilor din comuna si extinderea retelei de canalizare. Si, pentru a pregati viitoare etapa de dezvoltare a comunei, la inceputul lunii august va fi organizata, la initiativa primarului, o dezbatere publica cu locuitorii comunei in care va fi dezbatuta "Strategia de Dezvoltare a comunei Luizi Calugara pentru urmatoarea poerioada", intalnire ce va avea loc cel mai probabil intr-una din zilele de 4 sau 5 august 2013. Ovidiu CONSTANTINESCU

Sirianca din Prajesti,ajutata de Crucea Rosie
Violenţele armate prelungite din Siria au dus la un numar crescut de persoane care fug din casele lor către alte locaţii din Siria sau fug în alte ţări, iar numărul de refugiaţi este din ce în ce mai mare. O astfel de situaţie s-a înregistrat şi în judeţul nostru, unde o familie s-a refugiat în comuna Prăjeşti. Astfel, Suleyman Lucica, căsătorită cu un cetăţean sirian, având naţionalitate română, originară din localitatea Prăjeşti, jud. Bacău, şi cei trei copii minori au părăsit cu dificultate Siria şi s-au întors în casa în care a locuit femeia până să plece din ţară. Soţul, de origine siriană, nu a putut să plece din ţara natală. Din păcate, casa este grav avariată în acest moment, au dispărut mobila şi aparatura electrocasnică în întregime în perioada în care nu a locuit nimeni acolo, iar oamenilor le este foarte greu să trăiască în aceste condiţii. Voluntarii Crucii Roşii Române, filiala Bacău au mers joi, 25 iulie, cu produse alimentare, cu produse igienico-sanitare, dezinfectant, comprese sterile şi haine provenite din donaţii, pentru a ajuta astfel familia în cauză.
↧
Drumurile din Pancesti vor fi reabilitate
In ultimul timp, la nivelul Consiliului Local s-au luat masuri de reabilitare a drumurilor comunale, insa cel mai afectat este drumul spre Corbasca si asupra lui sunt concentrate acum toate eforturile. Mai ales ca ploile din luna iunie l-au afectat serios, inclusiv pe cel spre Poglet. "Ploile din iunie au afectat 30 de hectare de teren, din care 15 sunt compromise", spune viceprimarul comunei Pancesti, Gica Hardea.
Cat priveste prioritatile pentru urmatoarea perioada, in primul rand se are in vedere asfaltarea unei portiuni de 1.600 de metri de drum pe Lunca Pancestiului, cu bani de la bugetul propriu si petruirerea drumului Sociu-Fundu Vaii, cu fonduri europene. "Sa speram ca vor fi si unele rectificari ale bugetului pe diverse proiecte si, in functie de banii existenti ne vom orienta spre alte proiecte pentru a le incepe", adauga viceprimarul. In acest moment, toate scolile din comuna sunt reabilitate, dotate cu mobilier nou si calculatoare. La Pancesti functioneaza o Scoala de Arte si Meserii. Cu bani de la bugetul local si cei obtinuti prin programul PIR, s-a reusit ca in scoala din Pancesti sa functioneze o fantana cu hidrofor care alimenteaza scoala, urmand ca in acest an sa fie data in functiune centrala termica si sa se refaca instalata electrica, precum si modernizarea grupului sanitar. Tot prin acest program vor incepe lucrarile de reparatii la scolile 2 si 3 din Pancesti. O cladire parasita, aflata in vecinatatea Primariei, a fost renovata si in ea invata acum elevii din clasele I – IV si gradinita.
In ultimii ani s--a facut deja o investitie de opt miliarde lei de catre Apele Romane si Mediu pentru amenajarea paraului Soci si protectia prin lucrari specifice a podurilor pe peste acelasi parau. “Pentru Consiliul Local, o problema foarte importanta este realizarea unei platforme de gunoi autorizate. Avem una, dar este neautorizata. Va trebui sa intensificam munca educativa in randul cetatenilor pentru a-i determina sa nu mai arunce gunoaiele oriunde”, spune viceprimarul Hardea. (Ovidiu C.)

Profesori mediocri la Tisa Silvestri
Mediocritatea pare sa fie cuvantul de ordine pentru majoritatea cadrelor didactice de la Scoala din Tisa Silvestri. Cel putin asa o arata rezultatele la recentul examen de titularizare la care au pariticipat aproape toti profesorii si invatatorii de aici. Ei nu au reusit sa obtina nota minima impusa de regulament, asa incat vor putea participa la un nou concurs abia in 2014, asa incat vor trebui sa se puna cu burta pe carte. Insa pe tot parcursul anului scolar precedent, pretentiile acestora au fost foarte mari fata de elevi, administratia locala si jurnalistii prezenti in localitate fara insa a-si vedea in ograda proprie incapacitatea de a trece un examen. Insa, singurul care a trecut de acest examen este profesorul de educatie fizica, Costel Gavrila, cel caruia "tabara" directorului Mihaela Corbu ii pusese in repetate randuri bete in roate.
Despre scandalurile interminabile de la Scoala Tisa Silvestri am scris aici, aici si aici. Dupa tupeul pe care l-au avut pe parcursul anului scolar acesti profesori manageriati de Mihaela Corbu, ramane de vazut cum vor aparea in fata elevilor la deschiderea noului an scolar din moment ce acestia din urma au luat note mai mari decat profesorii. Ovidiu C.

Comuna Luizi Calugara, in doliu
Comuna Luizi Calugara este in doliu, in aceste zile. Preotul de la Biserica romano-catolica din comuna Luizi Calugara, Petru Avadanei si dascalul Petrica Sasca au murit, marţi dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2 E85, în localitatea Călimăneşti, judeţul Vrancea, după ce şoferul maşinii, respectiv preotul, ar fi adormit la volan, iar autoturismul a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului. Din primele cercetări a reieşit că şoferul în vârstă de 32 de ani din judeţul Neamţ a pierdut controlul volanului, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pătruns pe contrasens şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului. În urma impactului, şoferul şi pasagerul au decedat.
Pentru scoaterea victimelor din fiarele contorsionate ale maşinii a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Primarul comunei Luizi Calugara, Aurel Varga, viceprimarul Romeo Butacu si Consiliul local transmit familiilor indoliate Sincere Condoleante. Dumnezeu sa-i ierte!

Modificari in circulatia autobuzelor 3,4 si 5
Traseele autobuzelor 3, 4 si 5 vor suferi o serie de modificari.Astfel, traseul autobuzului 3 se prelungeste până la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, prin efectuarea a patru curse în plus în intervalele orare 8.00 – 12.00 și 17.00 – 20.30. Autobuzele vor merge pe strada Energiei, apoi prin pasajul subteran, vor continua pe strada Ștefan Guse, va întoarce la sensul giratoriul de la CAEx, unde se va face o nouă stație de autobuz, se va întoarce pe Ștefan Guse, Contanței, Gheorghe Donici, Abatorului, Calea Moinesti si in final, fostul CPL. Vor fi infiintate două stații noi, pe strazile Vasile Pârvan și Gheorghe Donici.
Traseul 4 s-a prelungit până la cartierul de locuințe din Gherăiesti de pe strada Lunca Bistritei (la intersecția cu Calea Moldovei), cu următoarele ore de plecare: de luni până vineri plecări de la Cora (6.20, 7.00, 14.00, 14.40, 18,40, 19.20), plecări de pe strada Lunca Bistriței (6.40, 7.20,14.20, 15.00, 19.00, 19.40). Sâmbăta și duminica, precum și în zilele de sărbători legale, plecările de la Cora vor fi la orele 9.00, 10.00, 13.00, 14.00, 18.00 și 19.00, iar de la Luinca Bisitriței 9.15, 10.15, 13.15, 14.15, 18.15 și 19.15. Autobuzul 4 va avea următorul traseu: Popasul Gherăiești – Calea Moldovei – str. Ștefan cel Mare – Piața Centrală – str. Alexandru cel Bun – Complex Cora – str. Alexandru cel Bun – Piața Centrală și retur până la Gherăiesti.
Autobuzul 5 va pleca de la Stațiunea Pomicolă – Calea Romanului – Bulevardul Unirii – Piața Centrală – Alexandru cel Bun – Cora – Alexandru cel Bun – Piața Centrală și înapoi la Stațiunea Pomicolă.

Statie de transfer la Gaiceana
Vineri 2 august 2013, a avut loc recepţia lucrărilor de construcţii la Statia de transfer Gaiceana, în cadrul contractului de lucrări (proiectare si executie) „Constructia statiei de sortare si compostare Onesti, a statiilor de transfer Onesti, Beresti Tazlau si Gaiceana in judetul Bacau, Romania“.Statia de transfer Gaiceana ocupa o suprafata de 5.500 mp, avand o capacitate medie de functionare de 5.000 to/an. Capacitatea maxima proiectata pe zi de lucru este de 23 tone. Transportul celor 5 containere de 40 mc din dotarea statiei de transfer, va fi asigurat de doua autovehicule pentru transport containere de 40 mc, care vor efectua un numar de 2 transporturi pe zi. Valoarea lucrarilor de constructie la statia de transfer Gaiceana este de 3.786.329,88 lei, din care 1.986.157,08 lei - lucrari constructii, 1.792.757,39 lei - procurare utilaje, echipamente tehnologice si de transport, 7.415,41 lei – montaj utilaje si echipamente tehnologice.
Lucrarile de infrastuctura cuprind urmatoarele: zona receptie si cantar, drumuri, parcari, iluminat exterior, imprejmuire si spatii verzi, alimentarea cu apa potabila, canalizarea menajera, canalizarea pluviala, alimentarea cu energie electrica. "Obiectivul ce urmeaza a fi receptionat face parte din contractul de lucrari semnat în luna ianuarie a anului 2012, de catre reprezentanţii celor două părţi, dl. Dragoş Benea, Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău în calitate de Autoritate Contractantă şi asociaţia de firme S.C Hidroconstructia S.A, S.C. Iridex Group Construcţii S.A. si S.C ARGIF PROIECT S.R.L (România). Lucrările de construcţii ce fac obiectul contactului de lucrari „Constructia statiei de sortare si compostare Onesti,a statiilor de transfer Onesti, Beresti Tazlau si Gaiceana in judetul Bacau, Romania“ au demarat la data de 27.02.2012, si s-au incheiat la data de 27 mai, perioada ramasa din acest an si prima jumatate din anul 2014 fiind rezervate perioadei de garantie si notificare a defectelor", ne-a declarat primarul comunei Gaiceana, Stefanel Abdula (foto).

↧
Deputatul Vreme, despre integrarea rromilor
↧
Dacia versus Kawasaki
Duminică, 04 august 2013, la ora 11:35, garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma producerii unui accident rutier între un autoturism Dacia şi o motocicleta tip KAWASAKI. La sosirea echipajului la locul evenimentului, ardea motocicleta. În urma accidentului a rezultat o victimă, R. C., care a fost preluat de o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.În urma accidentului, care a avut drept cauză probabilă efectul termic al scurgerilor de lichide combustibile, a ars motocicleta în proporţie de circa 60 %. (C.C.)
↧
↧
Accident la Izvoru Berheciului
Un conducator auto din judeţul Vrancea, a suferit leziuni corporale grave, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe fondul neadaptatării vitezei la condițiile de drum. La data de 06.08.2013, în timp ce Nicolae D. de 29 de ani, din judeţul Vrancea, conducea o autoutilitară încărcată cu pepeni, pe DJ 241, pe raza localităţii Izvoru Berheciului, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi al pasagerului, Marcel I. de 41 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde li s-au acordat îngrijiri medicale şi au rămas internaţi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă

FCM Bacau, invinsa cu 21-0
Echipa de fotbal Sporting Lieşti, proaspăt promovată în Liga a III-a, a câştigat cu 21-0 (6-0) meciul cu FCM Bacău, disputat în faza a doua a Cupei României. FCM Bacău, care s-a retras din Liga a III-a în timpul sezonului trecut, s-a prezentat la Lieşti cu o echipă de juniori între 16 şi 19 ani. Potrivit Agerpres, meciul nu a avut istoric, lieştenii marcând un gol la patru minute. Cele mai multe goluri le-a înscris atacantul Dorojan, care a punctat de şapte ori în repriza a doua, când a fost introdus în teren. Dintre cele 21 de goluri, două au fost marcate din penalty. Victoria cu 21-0 a formaţiei Sporting Lieşti reprezintă cel mai mare scor din istoria fotbalului gălăţean în această fază a Cupei României.
Înfiinţată în 1950, FCM Bacău a ocupat locul 4 în clasamentul primei divizii, în sezonul 1972/1973, iar în 1991 a jucat finala Cupei României, pe care a pierdut-o în faţa Universităţii Craiova SCOR 1-2,. Moldovenii au jucat în sezonul 1991/1992 al Cupei Cupelor, dar au fost eliminaţi de Werder Bremen, în turul I.

Trotuare noi in Bacau
Primăria municipiului Bacău a transmis ordinul de începere a lucrărilor de montat pavele, borduri și amenajare parcări ecologice. Suprafața totală de trotuare pe care vor fi montate pavele este de 35.000 metri pătrați, iar lungimea totală a trotuarelor pe care se vor monta borduri este 20.000 metri liniari. Primele trotuare pe care se va interveni sunt cele de pe străzile Bacovia, Miron Costin și Energiei. În ceea ce privește parcările ecologice, acestea vor fi amenajate pe o suprafață totală de 15.000 metri pătrați, în toate cartierele orașului, ceea ce înseamnă circa 1.100 – 1.200 de locuri de parcare și căi de acces
↧
Ne pregatim pentru Campionatul de Minifotbal
Minifotbalul băcăuan își deschide larg porțile pentru a IV-a ediție a Memorialului Teofil Bora și totodată pentru înscrierile pentru cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Județean de Minifotbal. Municipiul Bacau a reușit să confirme la nivel național, printr-un rezultat impecabil obținut la Campionatul Național de către echipa Oz-Er Golden Boys Bacău, vicecampioană națională. Astfel, minifotbalul băcăuan prinde curaj și demonstrează că are capacitatea de a face performanță la cel mai înalt nivel. Cu siguranță acest rezultat va responsabiliza și mai mult echipele din județul Bacău cărora le dorim să ne aducă și alte rezultate în ediția următoare, dar și o prezență a jucătorilor băcăuani în lotul echipei naționale care anul acesta se va deplasa în perioada 10-14 octombrie în Creta pentru Campionatul European de Minifotbal, unde România este cap de serie în Grupa F, și va evolua alături de Croația, Slovenia și Polonia.
Amatorii de minifotbal se pot înscrie pentru Memorialul Teofil Bora care se va organiza în sistem turneu până pe data de 17 august, iar pentru noua ediție de campionat data limită este 30 august, pentru Divizia de Bacău și respectiv Divizia de Onești. Înscrierele se pot face la tel. 0727.137.053, Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal Bacău.
”Atât pentru memorial cât și pentru campionat înscrierea este deschisă tuturor practicanților de minifotbal din județul Bacău care au posibilitatea de a evolua într-un sistem competițional dedicat exclusiv amatorilor”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal Bacău.

Primaria Negri ajuta sinistratii

↧
Detinuti accidentati in Bacau
O autospecială cu deţinuţi a IPJ Neamţ, care transporta doi deţinuţi către Curtea de Apel Bacău, a fost implicată, joi, într-un accident soldat cu doi răniţi, in localitatea Hemeius. Accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism a virat brusc la stânga, fără să semnalizeze şi fără ca şoferul să se asigure. Maşina, în care se aflau un bărbat şi soţia lui, a fost lovită în plin, cei doi fiind grav răniţi şi fiind transportaţi la spital. Nimeni din dubă nu a avut, în schimb, de suferit. O brigadă de la Poliţia Rutieră face cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs incidentul.Sursa: Rtv
↧
Comuna Poduri, in plina dezvoltare

pentru ca la conducerea Primariei functioneaza o echipa compusa din Gheorghe Iscu (foto stanga), primar si Diana Narcisa Albu (foto dreapta). La echilibrarea bugetului, din primavara acestui an, comuna Poduri a primit 5,5 miliarde de lei vechi, bani care, potrivit edilului "sunt insuficienti comparativ cu necesitatile comunei". Si asta in conditiile in care, comuna Poduri numara peste 8.000 de locuitori. In momentul de fata, in comuna Poduri se deruleaza mai multe proiecte, printre care, dupa cum spune primarul Iscu, reabilitarea unei portiuni de 700 m de drum prin balastare, compactare si nivelare. "Urmarim in mod special ca astfel de lucrari sa le efectuam la drumurile care duc spre biserici, respectiv spre Biserica Sf. ioan din satul Poduri si cel spre Biserica Sf. Nicolae".
Pentru a nu mai contracta inchirierea de utilaje pentru efectuarea de diverse lucrari in comuna, administratia a achizitionat de curand un tractor si o remorca, si, daca rectificarea din aceasta vara va aduce suficiente fonduri, vor fi achizitionate doua lame, una pentru tractorul din dotare si alta pentru buldoexcavator. "Vrem sa dispunem de propriile utilaje pe perioada iernii, sa putem interveni prompt in ceea ce priveste deszapezirea de pe drumurile din comuna. Plus ca avem de gand chiar sa amenajam un mic garaj pentru aceste utilaje", mai spune primarul Iscu. Si pentru ca la Poduri exista utilajele necesare, conform edilililor, lucrarile de balastare pot fi executate acum cu propriile utilaje, la fel si compactarea.
Ploile abundente din luna iulie au afectat o buna parte din drumurile de pe raza comunei. Pana acum insa, mai mult de jumatate dintre ele sunt in stadiul de reabilitare, mai mult chiar, dupa cum spune primarul Iscu, "ISU si Consiliul Judetean ne-au alocat deja 2.000 de metri cubi de balastru si astfel putem sa reparam o parte din portiunile de drum afectate".
Se asteapta O.K.-ul pentru canalizare
Un obiectiv prioritar al Primariei Poduri este introducerea retelei de canalizare in principalele sate. A fost chiar intocmit un proiect in acest sens si, dupa cum sustine primarul Iscu, se asteapta O.K.-ul pentru a se acorda finantarea si organizarea licitatiei pentru executarea lucrarii. Printre lucrari se afla si reteaua de canalizare Moinesti-Bucsesti. De asemenea, vor fi reabilitate si scolile de pe raza comunei, asfaltarea unor portiuni de drum, in baza Ordonantei 28, intre Prohozesti, spre Biserica Sf. Voievozi si Valea Sosii-Pogorarea Sf. Duh, in total pe o distanta de 6 km.
Un alt proiect vizeaza amenajarea unui parc pentru copii, ale carui costuri nu depaseste un miliarde de lei vechi. "Asteptam sa primim unda verde pentru a da drumul la lucrari, mai ales ca proiectul e deja gata la finantare".
Reabilitarea raurilor, o prioritate
Desi ne aflam la inceputul lunii august, administratia locala din Poduri isi pune mari sperante in rectificarea bugetului si spera sa primeasca suficiente fonduri pentru continuarea lucrarilor incepute sau demararea unora noi, ca prioritati. Printre prioritati se numara reabilitarea albiilor paraielor si raurilor, in special a raului Cerna si a paraului Mazanesti. Ovidiu CONSTANTINESCU
↧