La sfârșitul săptămânii trecute, în data de 6 septembrie, 3 vagoane încărcate cu motorină au deraiat pe ruta Caransebeș - Timișoara EST, provocând astfel oprirea circulației feroviare în zonă. Acesta nu este singurul incident de felul său, ținând cont de faptul că în această vară au mai avut loc deraieri ale unor trenuri cu marfă, cum ar fi cel care transporta piese auto, deraiat în data de 5 iulie, în județul Alba, sau cele 4 vagoane destinate transportului de cereale care au ieșit de pe șine în data de 5 iunie, în județul Mehedinți. "Astfel de întâmplări indică anumite nereguli în ceea ce privește infrastructura din România, fie că este vorba de rețeaua feroviară sau a altor tipuri de construcții. Din acest motiv, consider că este necesar să subliniez că, pe langă importanța modernizării infrastructurii actuale, la fel de importantă este și mentenanța sa", este de parere senatorul PC de Bacau, Vasile Nistor. Mentenanța infrastructurii presupune alocarea unor fonduri pentru întreținerea constantă a rețelelor de șosele și căi ferate, a podurilor, barajelor sau clădirilor, și asigură menținerea calității acestora în timp. În caz contrar, dacă nu avem grijă de felul în care păstrăm aceste construcții, se poate ajunge la incidente ce vor pune viețile românilor în pericol, fie că este vorba de crăpături în șosea ce provoacă accidente rutiere, fie prăbușirea unui imobil într-o zonă aglomerată. "Toate acestea pot fi prevenite dacă nu lăsăm avansarea în vârstă a infrastructurii să fie echivalentă cu degradarea sa. Să nu uităm că starea de sănătate a infrastructurii unei țări spune multe despre nivelul de responsabilitate pe care îl are față de cetățenii ei. Tocmai datorită acestui lucru consider că viitoarele investiții pe care România le va face în materie de infrastructură trebuie să aibă în vedere și importanța întreținerii sale pe viitor", mai spune senatorul Nistor..
↧