La inceputul saptamanii, reprezentantii Asociatiei "Amitie Roumaine Saint-Leu-la Foret" din Franta au vizitat câteva comune din zona de est a judetului, partenere, alaturi de Consiliul Judetean (CJ), intr-un proiect care are drept obiectiv consolidarea cunostintelor de limba franceza ale copiilor. Invitati speciali au fost Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, si Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau. Protagonistii manifestarii organizate in sala Caminului Cultural Rachitoasa au fost copiii din Colonesti, Stanisesti, Motoseni si Rachitoasa, coordonati de profesori din fiecare scoala. Proiectul “Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale sarace bacauane din Valea Zeletinului – promovarea invatarii si consolidarii limbii franceze in vederea dezvoltarii comunitare, in contextul extinderii relatiilor de colaborare cu Franta” este initiat de CJ Bacau si Asociatia franceza “Amitié Roumaine Saint Leu la Forêt” in asociere cu patru comune – Colonesti, Motoseni, Rachitoasa si Stanisesti – si cu Asociatia de Prietenie Româno-Franceza „St. Leu la Forêt-Izvoru Berheciului”. Pentru 2015, proiectului i-au fost alocati 72.542,00 lei, din care cofinantarea CJ Bacau este de 13.020,00 lei, diferenta fiind acoperita de consiliile locale.
↧