Judeţul Bacău rămâne sub cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei. Autorităţile locale sunt în stare de alertă, iar prefectul judeţului Bacău a luat măsura închiderii drumului naţional de acces spre judeţul Vaslui. Alte drumuri judeţene sunt închise, iar în municipiul Bacău circulaţia se desfăşoară greu.
Cantitaţile de precipitaţii au depăşit 40-50 l/mp în judeăul Bacău şi continuă să ningă. Vântul care suflă în rafale de peste 70 – 80 km/h, viscoleşte şi troieneşte zăpada, făcând aproape imposibilă misiunea utilajelor de dezăpezire. Vizibilitatea este scăzută sub 50 de metri pe drumurile din judeţul Bacău, iar la decizia preşedintelui Comitetului pentru Situatii de Urgenţă, prefectul Dorian Pocovnicu, DN 2 F, drumul de acces spre Vaslui a fosat închis circulaţiei. Închiderea drumurtilor a fost pesemne determinată de incapacitatea autorităţilor din judeţul Vaslui de a dezăpezi tronsonul de drum ce le aparţine. „Pentru că autorităţile din judeţul vecin nu reuşesc să efectueze dezăpezire în zona de graniţă cu judeţul nostru şi pentru a preveni pericolul blocării maşinilor în zăpadă am luat decizia închiderii acestui drum naţional”, a declarat prefectul de Bacău, Dorian Pocovnicu.
Autorităţile sunt în stare de alertă
Autorităţile din întreg judeţul Bacău sunt în stare de alertă, permanenţa fiind asigurată la toate primăriile. Începând cu data de 29 decembrie este operaţională şi Grupă Operativă Integrată cu personal din cadrul structurilor MAI (Instituţia Prefectului - Judeţul Bacău, I.S.U.J., I.P.J., I.J.J., G.M.J.), precum şi cu personal din cadrul Secţie Drumuri Naţionale Bacău şi Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău, iar la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” a fost activată grupa operativă a unităţii. „Întreaga tehnică de intervenţie a I.S.U.J. Bacău este pregătită şi operaţională pentru a interveni în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase prognozate. Pe lângă cei 86 de pompieri militari aflaţi, în mod normal, în turele de serviciu a fost creată o rezervă de 45 de cadre, pregătită să intervină în judeţele limitrofe, în cazul în care situaţia o va impune. La nivelul I.S.U.J. Bacău a fost luată măsura pre-alarmării întregului personal pentru a fi posibilă o intervenţie cât mai rapidă în zonele posibil a fi afectate”, a declarat ofiţerul pentru relaţii publice lt. Andrei GRECU, ISU Bacău. Alte drumuri judeţene au fost închise, situaţia acestora fiind în continuă schimbare, pe timp ce unele sunt redeschise, iar altele închise traficului din cauza zăpezii şi a viscolului. Pentru persoanele fără adăpost sau cele surprinse în trafic de ninsori abundente, la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă sunt asigurate 14.130 de locuri de cazare.
Au rămas în întuneric şi în frig
Viscolul puternic i-a lăsat pe băcăuanii din 26 de localităţi pe întuneric şi fără căldură. Au rămas fără curent electric şi cartiere din mediul urban. Astfel, cartierele: Ştefan cel Mare din Bacău, Slobozia Noua din Onesti, dar şi un cartier din Tg. Ocna, au rămas pe întuneric şi în frig. Curentul electric va fi reluat imediat ce echipele E-ON vor remedia avariile.
Personal şi utilaje
La nivelul Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău sunt organizate 7 baze de deszăpezire-Bacău, Buhuşi, Oneşti, Moineşti, Răcăciuni, Podu Turcului, Izvorul Berheciului, care sunt dotate cu 43 de utilaje. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi – Secţia Bacău are organizate 4 baze de deszăpezire cu 4 puncte de sprijin -baza Bacău cu punctele de sprijin Bacău I, Sănduleni, Odobeşti, baza Oneşti cu punctul de sprijin Târgu Ocna, baza Floreşti şi baza Ghimeş-, care sunt dotate cu 51 de utilaje. În ceea ce priveşte comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din judeţul Bacău sunt 517 utilaje de deszăpezire, dintre care 262 utilaje la nivelul municipiilor şi oraşelor şi 255 la nivelul comunelor. La nivelul I.J.J. Bacău sunt active 169 de cadre şi s-a pregătit întreaga tehnică de intervenţie din dotare. I.P.J. Bacău are pe teren peste 100 de poliţişti de ordine publică şi rutieră, iar alţi aproximativ 180 intervin în situaţiile în care se impune pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Codul portocaliu rămâne în vigoare
Avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, va fi cel mai probabil prelungită şi pentru ziua de 30 decembrie pentru judeţul Bacău.