Zeci de fermieri din tot judeţul Bacău sunt buni de plată, după ce specialiştii au constatat, în urma verificărilor, că au încasat sume necuvenite în acest an prin Centrul Judeţean al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Astfel, au fost situaţii în care agricultorii au primit bani pentru subvenţionarea lucrărilor agricole, dar au uitat de respectarea obligaţiilor ce le reveneau. Motivele sunt multe, dar cel mai des au fost generate de neconcordanţele depistate între suprafeţele sau efectivele de animale înscrise în acte şi cele existente la faţa locului, dar şi a transformării categoriei de folosinţă din domeniul agricol în neagricol. La mijloc, pot fi invocate fie neglijenţa, reaua-intenţie sau repetiţia. Neconformităţile cele mai multe au fost depistate în urma controalelor prin teledetecţie. „În 2013, s-au constituit 37 de debite care însumează un total de 184.670 de lei. Neregulile care au dus la generarea debitelor au fost constatate prin controale administrative sau la faţa locului”, spune Raluca Damian, purtător de cuvânt APIA Bacău.
↧