Deţinutul care a fugit din curtea Mitropoliei a fost prins cu ajutorul naşului din tren. La câteva ore după ce a fugit de la muncă, a urcat într-un tren spre Bacău. A fost dat jos de controlorulde tren pentru că nu avea bilet şi săltat imediat de poliţişti în timp ce stătea la „Ia-mă, nene“. Grupul din care puşcăriaşul făcea parte era păzit de un singur gardian, care nici măcar nu avea telefon. Vasile Irinel Boghean, de 29 de ani, originar din Bacău, a fugit ieri din curtea Mitropoliei Iaşi în timp ce se afla la muncă alături de alţi deţinuţi care au regim de executare dechis. Tânărul se afla într-un grup de 18 persoane, majoritatea condamnate pentru furt calificat, şi a reuşit să fugă în jurul orei 9. A mers imediat la Gara Iaşi, unde a urcat în trenul ce mergea către Bacău. Între timp, gardianul care avea ca sarcină supravegherea deţinuţilor a sunat, de pe telefonul unui civil, la penitenciar şi a anunţat evadarea. Gardianul a sunat de pe telefonul unei alte persoane întrucât unitatea nu i-a pus la dispoziţie un telefon de serviciu, iar în timpul serviciului nu are voie să deţină un telefon personal. În scurt timp, angajaţi ai penitenciarului, dar şi poliţişti, au mers înspre gară şi autogările din oraş pentru a-l identifica pe Vasile Boghean. Acesta se afla deja în tren, fiind luat la întrebări de controlor pentru că nu avea bilet. La Târgu Frumos, deţinutul a fost dat jos, mergând în apropierea gării pentru a găsi o ocazie. Pentru că nu avea niciun ban la el, niciun şofer nu a vrut să-l primească în maşină şi, în jurul orei 14, a fost reţinut de un echipaj de poliţie, fiind încarcerat în aproximativ o oră în penitenciar.
↧