În parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, filiala de Cruce Roșie Bacău a implementat proiectul intitulat „Îmbunătățirea condițiilor de trai în centrele de plasament din România” în aria de desfășurare a filialei băcăuane,al cărui finanțator este Crucea Roșie Germană.
Scopul proiectului,“Îmbunătățirea condițiilor de trai în centre de plasament din România”, constă în dotarea centrelor și susținerea de activități specifice pentru copiii și tineriii aflați în centre de plasament sau sub alta formă de protecție socială, aflată în subordinea autorităților locale, menite să contribuie la creșterea și educarea acestora. Aproximativ 80 de copii și tineri care trăiesc în Centrul Rezidențial “Henri Coandă”, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bacău, au beneficiat de sprijin material (50 paturi și 30 saltele) în valoare de 15000 RON, în urma unor evaluări a nevoilor acestora. Tinerii din cadrul Centrului au fost încurajați să își continue studiile și să se orienteze către zona educației și a formării profesionale. “Formarea profesională reprezintă un punct de sprijin esențial pentru tinerii din comunitatea noastră, în dezvoltarea și evoluția lor profesională. Prin intermediul acestui proiect, am dorit să îi sprijinim pe tinerii integrați în centru, în vederea parcurgerii unui traseu profesional individual astfel încât să contribuie și la evoluția socio-economico a societății”, declară Marlena CLEANU, Manager Proiecte Crucea Roșie Bacău.