Clipe de coşmar pentru o fată de 15 ani, sechestrată şi violată de un tânăr de 21 de ani cu care se împrietenise pe reţelele de socializare. După mai multe mesaje, tânărul din comuna Răchitoasa a convins-o pe minoră să meargă într-o seară acasă la el, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. Mai mult decât atât, el a mai chemat şi doi prieteni, de 18 şi 21 de ani, care au ţinut-o captivă în casă şi au încercat şi ei să o violeze. Într-un moment de neatenţie al agresorilor, minora a apucat să îi trimită un mesaj prin care îi cerea ajutor surorii ei, însă până la urmă a fost scoasă în stradă şi abandonată. Imediat, ea a fugit la poliţie, unde a povestit totul. „Poliţiştii au identificat şi depistat trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor. Faţă de aceştia, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, după care vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu propunere de arestare preventivă”, spune agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. Marţi, magistraţii Judecătoriei Podu Turcului au emis pe numele lui Vasile Geamănă, Adi Vasilică Hoholea şi George Cosmin Margaş mandate de arestare preventivă pentru viol, respectiv lipsire de libertate.
↧